Am pierdut firul între câmp și farfurie

Cu câteva decenii în urmă, originea alimentelor era rareori o întrebare. Fermierul avea un nume, o față, un pământ pe care toată lumea îl cunoștea.

Astăzi scanăm un cod de bare care adesea spune doar 'Origine UE/non-UE'. Atât.

O mare majoritate a consumatorilor nu mai are încredere în etichete. Și îi înțelegem perfect.

Adevărata problemă este ceea ce nu poate fi verificat

Adesea opunem local și importat, circuite scurte și globalizare. Aceste dezbateri au sens — pentru climă, pentru ocuparea forței de muncă locale, pentru reziliența teritorială.

Dar există o problemă și mai fundamentală: imposibilitatea de a verifica concret ce s-a făcut. Produsul despre care nu știm aproape nimic — fie că vine de la 50 km sau de la 5.000 km.

O producătoare de ulei de argan marocană care documentează fiecare etapă a muncii sale merită exact aceeași considerație ca un fermier din Transilvania.

Cei care fac bine plătesc pentru cei care trișează

George Akerlof a primit Premiul Nobel pentru Economie pentru demonstrarea unui mecanism simplu și distructiv: când cumpărătorul nu poate distinge calitatea reală, prețul tinde spre cel al produsului cel mai mediocru. Cei buni ajung descurajați sau părăsesc piața.

Producătorul care își respectă solul, care plătește corect lucrătorii sezonieri, care își documentează practicile, este plătit la același nivel ca cel care ia scurtături. Pentru că consumatorul, în lipsa informațiilor fiabile, nu poate vedea diferența.

"În funcție de sector, producătorii captează adesea doar 25 până la 35% din valoarea finală a produsului."

Restul dispare într-un lanț de intermediari pe care nici măcar nu îi cunosc. Nu știu unde ajung produsele lor. Nu știu la ce preț sunt revândute. Am transformat fermierii în furnizori anonimi.

Ce nu plătește încă piața

Un producător angajat nu produce doar alimente. Produce și peisaj și biodiversitate, locuri de muncă și vitalitate rurală, reziliență alimentară teritorială, legături sociale la țară.

Economiștii numesc acestea 'externalități pozitive': valoare reală pe care piața nu o plătește (sau o plătește foarte prost).

Trasabilitatea nu rezolvă totul. Dar face vizibil ceea ce era invizibil. Și ceea ce devine vizibil poate — în sfârșit — să înceapă să fie valorizat.

Punerea producătorului în centru

Trasabilitatea este prea des prezentată ca un instrument pentru a liniști consumatorul.

Credem că trebuie să servească mai întâi pentru a plăti mai bine producătorii care acționează responsabil și transparent.

Cei care pot demonstra concret practicile lor ar trebui să poată capta o parte mai echitabilă din valoarea creată. Nu prin caritate. Nu prin subvenții. Prin simplă justiție economică.

Ce construim

Nu încă o etichetă — proliferarea logo-urilor a înecat semnalul. Nu o certificare bazată pe declarații neverificate. Un registru de dovezi verificabile și imuabile.

• Cine a produs — nu un număr de lot, o față (când producătorul dorește)
• Cum se face — senzori, măsurători obiective, nu doar formulare
• Pe unde a trecut — fiecare verigă, fiecare etapă documentată
• Ce nivel real de trasabilitate — un scor progresiv și transparent, nu o simplă insignă 'da/nu'

Și da, folosim blockchain. Nu pentru că este la modă, ci pentru că este instrumentul care răspunde nevoii: garantarea că datele înregistrate la un moment precis nu mai pot fi modificate ulterior — nici de noi, nici de un distribuitor, nici de o administrație.

Blockchain-ul nu este un scop în sine. Este un registru neutru și verificabil pe care nimeni nu îl controlează singur. Un instrument în serviciul producătorilor și consumatorilor.

O economie structural mai bogată

Într-o economie unde calitatea reală este vizibilă și verificabilă: costurile de tranzacție scad, specializarea crește, efortul real este recompensat în loc de storytelling-ul de marketing.

Ceea ce era tehnic imposibil acum douăzeci de ani este acum realizabil la un cost marginal aproape zero: captarea, stocarea și accesibilizarea informațiilor precise și fiabile despre origine și practici.

Avem instrumentele. Lipsea infrastructura.

Poziția noastră

Anti-opacitate, nu anti-import.

Cafeaua etiopiană trasată direct până la cooperativă își are locul. Uleiul de argan marocan documentat până la culegătoare își are locul. Brânza din Maramureș cu scor ridicat își are locul.

Ceea ce nu mai are loc este produsul anonim, lanțul opac, eticheta 'origine UE/non-UE' care nu spune nimic.

Putem dezbate globalizarea. Opacitatea nu este niciodată de apărat.

Ce nu vom face

• ✗Să le spunem oamenilor ce ar trebui să cumpere
• ✗Să moralizăm sistematic despre local vs importat
• ✗Să cerem perfecțiunea din prima zi

Facem informația accesibilă și verificabilă. Fiecare rămâne liber să facă propriile alegeri.

Un producător cu 50% trasabilitate care o arată onest valorează infinit mai mult decât unul care pretinde 100% fără nicio dovadă.

A venit momentul

Pașaportul Digital de Produs european devine obligatoriu din 2027. Trasabilitatea va trece de la opțiune de marketing la obligație de reglementare pentru multe sectoare.

Întrebarea nu mai este 'trasăm?', ci: cine construiește infrastructura? Cum este organizată guvernanța? Unde merge valoarea creată?

Putem lăsa asta giganților tehnologici americani sau chinezi. Sau putem construi un răspuns european, deschis, unde cea mai mare parte a valorii revine celor care produc și documentează cu adevărat.

VeraTrace nu este un startup de trasabilitate. Este o infrastructură de încredere concepută pentru a permite pieței să recunoască și să plătească — în sfârșit — pe cei care fac lucrurile bine, și tot ce aduc teritoriului pe care îl modelează.

Referințe

• • George Akerlof — 'The Market for Lemons' (1970) — Premiul Nobel pentru Economie 2001
• • Ronald Coase — Teoria costurilor de tranzacție
• • Elinor Ostrom — Guvernanța bunurilor comune — Premiul Nobel pentru Economie 2009
• • Hernando de Soto — Capitalul informal și încrederea instituțională