Categorie
Economie
11 articole
Doi oameni cinstiți care nu ajung la o înțelegere
O cantină, un legumicultor, o înțelegere care era posibilă — și nicio înțelegere. O teoremă din 1983 spune ce nu va rezolva niciodată nicio trasabilitate.
Nimeni nu trișează, și tocmai asta e problema
John Nash, dilema prizonierului și vânătoarea de cerb: de ce un întreg lanț alimentar se coordonează pe preț fără ca vreunul dintre actorii săi să se poarte urât.
De ce nu se plantează livada
Oliver Williamson: activ specific, transformare fundamentală, hold-up. Adevăratul cost al opacității nu stă în litigii — stă în livezile care lipsesc.
Ce nu spune prețul
Hayek (1945): prețul face să circule o cunoaștere pe care nimeni nu o deține. Dar el nu spune nici calitatea, nici traseul: nu-i lipsește nimic prețului, lipsește un preț.
Nimeni nu va citi eticheta
Herbert Simon, raționalitate limitată: patru secunde în fața a treizeci de repere. Eticheta este o scurtătură rațională — rămâne însă s-o poți decomprima.
Totul mergea foarte bine cu o zi înainte
Curcanul lui Taleb, optimizarea care își ascunde schimbul, aviația care învață: de ce un lanț opac se rupe în tăcere, apoi dintr-o dată.
Piața lămâilor: ce spune Akerlof despre trasabilitate
Teoria „pieței lămâilor” a lui George Akerlof (premiul Nobel 1970) explică de ce, fără dovadă, calitatea invizibilă a unui produs ajunge plătită la prețul mediu — și cum răspunde trasabilitatea la asta.
De ce etichetele de calitate nu mai convin pe nimeni
Michael Spence (Nobel 2001), semnalul costisitor și ceea ce distinge o dovadă de o promisiune: de ce o etichetă pe care oricine o poate aplica nu mai semnalează nimic — și cum schimbă dovada regulile jocului.
Cine triază, când nimeni nu dovedește?
Joseph Stiglitz (Nobel 2001), screening-ul și de ce suveranitatea alimentară începe cu verificarea: când vânzătorul nu semnalează, cumpărătorul este cel care organizează trierea.
De ce opacitatea aduce profit
Ronald Coase (Nobel 1991), costurile de tranzacție și ce se întâmplă cu lanțurile alimentare când verificarea nu mai costă nimic: renta opacității și sfârșitul ei anunțat.
Cui îi aparține dovada?
Elinor Ostrom (Nobel 2009), guvernanța bunurilor comune și întrebarea care a ucis platformele de date agricole: o dovadă care valorează prin masa ei nu poate aparține decât celor care o fac.